Racos – obiective turistice mai putin stiute in judetul Brasov

Racos obiective turistice

Orasul Brasov este o destinatie minunata de vizitat ori de cate ori ai ocazia. Iar cand vrei sa petreci mai multe zile aici, dupa un tur prin centrul vechi si batut strazile in lung si-n lat, merita sa incepi sa descoperi si alte obiective turistice in judetul Brasov. Racos este una dintre destinatiile misterioase ale zonei si, desi ascunde cateva comori, este destul de rar vizitata de turisti.

Drumul Brasov Racos

Distanta Brasov Racos este de doar 70 km si se parcurge usor in aproximativ o ora de mers cu masina. Mergand spre Sighisoara, imediat dupa Hoghiz un indicator arata ca luand-o la dreapta mai ai 10 km pana la Racos. Drumul este asfaltat si se merge lin pana in localitate.
A doua varianta este drumul judetean care se desprinde inainte de Hoghiz din soseaua spre Sighisoara, cotind tot la dreapta si trecand prin Bogata, localitate devenita celebra dupa ce rapperul Snoop Dog si-a dat check in aici din greseala, confundand-o cu Bogota, Columbia.
Odata ajuns, ai nevoie de cateva ore pentru a descoperi ce se poate vizita la Racos si pentru a te bucura de toate atractiile locului.

Obiective turistice in Racos

Exista 4 atractii principale de vazut in comuna Racos: Vulcanul stins, Lacul de smarald, Coloanele de bazalt si Castelul Sukosd Bethlen. Hai sa vedem de ce merita sa te opresti pe la fiecare:

Vulcanul stins Racos

Vulcanul de la Racos este printre cele mai impresionante obiective turistice pe care le-am vazut in Romania, desi este destul de putin cunocut. Prima data am ajuns la Racos de un Paste, cand am reusit sa vedem si coloanele de bazalt, cariera Racos si castelul Sukosd Bethlen. Stiam ca exista si un vulcan stins la Racos, din craterul caruia s-a exploatat zgura. Cariera de zgura nu mai este folosita, dar peisajul este parca din alte lumi.Vulcanul stins Racos

Cum se ajunge la vulcanul Racos, Brasov

Aproape de iesirea din localitate, dupa magazin am luat-o pe cea mai din stanga bretea, cea care urca printre case, pana la terminarea asfaltului. Drumul este comun cu cel care duce la coloanele de bazalt. Am parcat masina unde s-a terminat asfaltul si am pornit pe jos spre ridicatura rosie, pe drumul de pamant rosu, tinand mereu stanga. Doi bolovani imensi pazeau intrarea in vulcan si, dupa ce am trecut de ei, am ajuns in locul mult cautat.Vulcanul stins Racos

Cum arata vulcanul stins de la Racos

Peisajul nu pare de pe Pamant sau cel putin nu de pe Pamantul pe care-l stiam eu. Craterul vulcanului arata ca o galeata imensa cu margini rosii si dune de pamant sangeriu si negru. In dreapta ei este si movila rosie ce se vede din departare, langa care s-a format o groapa, probabil de la exploatarea zgurii. Plantele crescute aici sunt adaptate zonei si par sa reziste mult timp fara apa.Plante in vulcanul Racos
Cred ca am stat cam o ora in vulcan tot minunandu-ne si facand poze. De fiecare data cand ajung mi se pare ca merita din plin! Ma surprinde insa ca este atat de putin cunoscut si deloc promovat.

Racos – Lacul de smarald

Lasand vulcanul in spate am coborat pana la bifurcatie si am luat-o la dreapta pe un drum neasfaltat, dar destul de lat. In capatul lui aveam 2 variante: stanga mergea la cariera de bazalt si dreapta la coloane. Ne-am dus intai la lacul de smarald Racos format in cariera de bazalt.
Am vazut ca exista un drum care ajunge jos, pe marginea lacului, asa ca ne-am intors in fuga la masina pentru a continua explorarea si, dupa cativa pasi din locul unde parcasem, printr-un peisaj ce parea mai mult de pe Luna, am ajuns pe marginea lacului. Apa are o culoare turqoise superba si se incadreaza excelent in caldarea de bazalt. Exista doua teorii care explica formarea lacului: cand inca se executau lucrari in cariera a fost atinsa panza freatica, umplandu-se astfel golul lasat in urma de lucrari sau precipitatiile au umplut aceasta “galeata” de bazalt.Racos Lacul de smarald

Coloanele de bazalt Racos

Coloanele de bazalt de la Racos sunt principalul motiv pentru care este cunoscuta localitatea.
Dupa ce lasati lacul in spate, drumul duce direct catre coloane. Pe un perete al dealului sunt asezate una langa alta, ca niste trunchiuri de copaci, aceste forme bazaltice. Ele au luat nastere din lava racita mai lent rezultata in urma eruptiei.
Se poate ajunge cu masina in apropierea acestor obiective naturale, pentru cei care nu sunt amatori de trasee. Poti insa lasa masina si in sat, iar de acolo sa vii pe jos.Coloanele de bazalt Racos

Castelul Racos

Castelul Sukosd-Bethlen nu a fost initial pe lista noastra cu atractii turistice din Racos, dar citind mai multe ne-am decis sa ne oprim si aici desi stiam ca nu se poate vizita. De la intrarea in Racos drumul duce chiar in poarta la castelul Sukosd-Bethlen (la marginea gradinii ce-l inconjoara). Odata ajunsi am avut noroc sa o gasim in fata portii pe “pazitoarea” castelului. A venit cu o cheie imensa, ne-a deschis usa si ne-a lasat sa ne plimbam inauntru.
Castelul din Racos este aproape o ruina. Au ramas in picioare cele patru bastioane din colturi, turnul patrat de la intrare si zidurile ce inconjoara curtea interioara. Am urcat in turnul patrat, pana la etajul 1, dar alte explorari nu am avut curaj sa facem din cauza starii de degradare a cladirii, a carei restaurare a fost inceputa acum cativa ani, dar apoi abandonata. Vizita a durat maxim 15 minute, cat am facut niste poze in interior. Pe latura vestica a castelului a fost amenajat un parc cu cateva banci pe care satenii iesisera la o vorba. Castelul Racos
Domeniul pe care este construit castelul in secolul XVII a apartinut lui Gabriel Bethlen care i l-a daruit grofului Sukosd. Contele Samuel Teleki a intrat in posesia lui in secolul XIX, iar la inceputul secolului XX obstea satului cumpara domeniul. De aici provine numele acestui castel.Interior castelul Racos
Stiu ca exista mai multe atractii turistice pe langa Brasov mai usor accesibile si mai cunoscute. Este insa suficient sa ajungi o data la Racos ca sa incepi sa te intrebi de ce nu se numara si el printre starurile judetului Brasov. Dar asta ramane inca mister…

Racos harta cu principalele atractii turistice din zona:

Cu masina la Babele si Sfinx

Cu masina la Babele si Sfinx

Din seria drumurilor cu trans de la noi din tara, acum ceva timp am fost si pe Transbucegi, soseaua ce merge in muntii Bucegi si se desparte la un moment dat, o varianta ducand la lacul Bolboci si cealalata la cabana Piatra Arsa si de acolo mai departe la Babele si la Sfinx. Cu masina am mers pana unde am gasit asfalt, pana la cabana Piatra Arsa, chiar daca drumul aparea inchis circulatiei. Bineinteles ca asta nu a impiedicat pe nimeni sa se aventureze cu masina pe soseaua ingusta, inca neterminata, dar cu peisaje superbe.Babele din Bucegi
De la Piatra Arsa se putea ajunge cu jeepul chiar pana la Babele. Noi am preferat sa facem o plimbare de o ora pe jos pana la cabana denumita dupa pietrele sub forma de ciuperci sculptate de vant – Babele. Cativa metri mai incolo vantul a daltuit o alta forma interesanta – Sfinxul.
Am fi vrut sa mergem si mai departe de acolo, spre Crucea de pe Caraiman sau chiar pe varful Omu, dar ne-am oprit sa admiram peisajul, promitand sa ne intoarcem pentru alte trasee in Bucegi. Sa vedem pe cand…

Cascada Valul miresei din Rachitele, jud.Cluj

Cascada Valul miresei din Rachitele
Una dintre cele mai spectaculoase cascade din Romania este la Rachitele, in judetul Cluj, cascada Valul Miresei.

Cum se ajunge la cascada Valul Miresei din Rachitele?

Era de cativa ani pe lista mea de vizitat, dar nefiind usor accesibila am tot amanat-o. Anul acesta am reusit sa o vad. Dupa un drum de vreo ora din Cluj pana la Huedin, am luat-o la stanga spre Belis si dupa cativa kilometri am cotit dreapta spre Rachitele. Drumul pana in Rachitele a fost destul de prost, plin de gropi si neasfaltat, dar portiunea din Rachitele pana la popasul dinspre cascada este proaspat asfaltata, desi cam ingusta. De la popas mai sunt 2 kilometri de drum forestier si se ajunge la minunea din padure, Valul miresei – cascada inalta de 50m, in doua trepte, cu debit puternic la ajungerea noastra.
Legenda spune ca o mireasa a cazut de pe stanci in ziua nuntii si voalul i-a ramas agatat, nuntasii venind in acest loc sa o planga. Desi adanc ascunsa in padure si nu foarte usor accesibila, la cascada era plin de vizitatori. Din pacate sau din fericire pentru ea, cascada Valul Miresei din Rachitele nu este aproape de vreun drum principal, dar o zi dedicata ei, ca excursie din Cluj, este o zi reusita!

Gradina botanica din Cluj

Gradina botanica din Cluj
Nu stiu cum se face ca imi vine un chef de a vizita gradini botanice numa in anotimpuri care nu le pun in valoare. Asa am ajuns intr-un noiembrie tarziu si la Gradina botanica din Cluj, despre care multa lume imi spusese ca este mai spectaculoasa decat cea din Bucuresti.
Pe cea din Bucuresti am vizitat-o in toate anotimpurile, asa ca este nevoie de ceva cu adevarat special pentru a o depasi in inima mea. In noiembrie nu am gasit acel ceva in Gradina botanica din Cluj. Ajungand intamplator in Cluj cu un proiect, cand am avut 2 ore libere am plecat cu o colega sa o vizitam. Bucuroase ca la casa ne-au cerut carnetul de student, am lasat cinstea sa primeze si am platit biletul de vizitare intreg, recunoscand ca am depasit aceasta varsta.
Am inceput apoi sa ne plimbam pe aleile curatate de frunze, printre plante ornamentale, prin Gradina romana si Gradina japoneza, pe malul paraiasului Tiganilor, traversand poduri si podete.
Am ajuns si in laudatele sere ale gradinii, cea cu palmieri, cea cu plante subacvatice si in zona de cactusi, admirand orhidee, banani si alte plante exotice.
Taxa de vizitare a Gradinii Botanice din Cluj este de 10 lei pentru adulti si programul de vizitare este zilnic intre 8:00 si 20:00, cu orar redus pentru sere. Mai multe detalii am gasit pe siteul Universitatii Babes Bolyai, de care apartine.
Dupa vreo ora de plimbat mi-am dat seama ca nu am nimerit perioada potrivita. Gradina este superba, dar mai frumoasa ar fi cu plante verzi si flori de cires roz. Nu stiu cand voi avea ocazia sa ajung intr-o primavara sa o vad in apogeul ei. Pana atunci nu pot decat sa mi-o imaginez cum ar fi si sa ma multumesc cu vizite prin gradinile Bucurestiului.

Tot din Muntii Apuseni – Pestera Poarta lui Ionele

Pestera Poarta lui Ionele Apuseni
O alta pestera interesanta din muntii Apuseni la care ne-am oprit in turul nostru prin Romania a fost pestera Poarta lui Ionele. Nu seamana deloc cu pestera-ghetar de la Scarisoara, dar are frumusetea ei.
Amenajata de curand, cel mai impresionant aici mi s-a parut intrarea, un arc perfect in stanca, avand o inaltime de peste 17 m. Din Garda de Sus la stanga venind din Arieseni, in cheile Ordancusei, pestera Poarta lui Ionele este usor accesibila.
Legenda spune ca ea a fost ascunzatoarea unui haiduc viteaz pe nume Ionele. Astazi ascunde o colonie de lilieci si un lac subteran care inunda pestera cand precipitatiile sunt puternice. Cu ajutorul scarilor amenajate se poate vizita interiorul ei, pana in capat la lac.
Taxa de vizitare a pesterii Poarta lui Ionele a fost de 10 lei pentru un adult si program de vizitare are tot anul. Romania are o groaza de pesteri frumoase si chiar daca aceasta nu este dintre acelea spectaculoase, vizitarea ei nu ia mult timp, asa ca o oprire aici merita din plin!

Pestera Scarisoara pe final de iarna

Pestera Scarisoara din Apuseni

Am vizitat ghetarul de la Scarisoara si in miezul verii si pe final de iarna. Vara e diferenta mare de temperatura intre ce e afara si ce gasesti inauntru si iarna e greu pana ajungi inauntru, deci experientele difera.

La inceput de martie am ajuns din nou la Scarisoara dupa ce ne-am oprit la pestera Poarta lui Ionele. Cei 10 km pana acolo din Garda de sus erau curatati de zapada asa ca am ajuns usor. Am lasat masina chiar langa punctul de informare, am facut plimbarea de 10 minute prin padure si ne-am cumparat biletul de intrare.
 

Venind de la pestera Vartop unde dupa un drum lung neasfaltat si inzapezit am nimerit intr-un catun pustiu si am gasit doar o hartie cazuta in zapada care anunta ca programul de vizitare al pesterii ghetar Vartop este intre 15 iunie si 15 septembrie si dadea un numar de telefon pentru info, ne-am bucurat ca la Scarisoara am gasit deschis. Deschis, dar neamenajat.
Scarile care coboara la ghetar sunt din fier si erau pline de zapada. N-am crezut ca ajungem intregi jos. Bara de sprijin era sloi si neavand manusi am folosit o esarfa ca sa nu raman cu mainile lipite. Si podetul ce duce in spate, la „Catedrala” era plin de gheata. Am patinat pana am ajuns sa vedem ceva si am evitat cu brio cateva cazaturi.
Privelistea frumoasa, nimic de zis! O lume de gheata sub pamant adapostita de zapada la intrare.
Am patinat inapoi spre iesire iar urcarea pe treptele albe a fost parca mai usoara decat coborarea. Taxa de vizitare a pesterii Scarisoara a fost de 10 lei si am vazut ca program de vizitare are tot anul. Parca vara impactul e mai mare cand vii de la 30 de grade si cobori in grota, dar si iarna merita o coborare in adancuri pentru a vedea cel mai mare ghetar din Romania, ghetarul de la Scarisoara.

Plimbare pe faleza inghetata din Constanta

faleza inghetata din constanta
Mai stiti gerurile acelea de crapau pietrele, pe la inceput de ianuarie? Era pacat sa nu profitam si de ele asa ca ne-am urcat in masina , am plecat spre faleza inghetata din Constanta si mi-am indeplinit un vis mai vechi: sa vad iarna Marea Neagra inghetata.

Nu mai fusesem de mult timp pe faleza si aproape uitasem cum mai arata. In dreapta se vedeau ambarcatiunile din port, in stanga cladirea veche a cazinoului si intre ele, agitata si furioasa, marea. Am zabovit putin in dreptul ei pana m-am saturat de privelistea valurilor care se izbeau navalnice de tarm si apoi am pornit spre cazino.

Faleza inghetata din Constanta

Cazinoul din Constanta parea si el inghetat. Cladirea cazinoului m-a dus cu gandul la Marile sperante ale lui Dickens. Printre urmele anilor ce au trecut peste, a degradarii si a neglijentei oamenilor inca se vede maretia a ce a fost odata. Este o imagine trista mai ales iarna. Ne-am departat putin de cazino continuandu-ne plimbarea pe faleza inghetata din Constanta. Pe partea cealalta am gasit adevaratele urme ale iernii: stabilopozi inghetati, turturi rezultati din valurile sparte si un vant care in doar 5 minute ne-a inghetat si sufletul. Ultima oprire pe faleza a fost facuta la acvariul din Constanta- partial pentru a admira pestii, partial pentru a ne incalzi. Acvariul este destul de mic si dupa 30 de minute deja il vazusem pe tot. Nu ne-am asteptat la mare varietate, dar am gasit acolo si pesti de apa dulce si de apa sarata, si mai mari si mai mici.
Nu a fost planificata plimbarea pe faleza inghetata din Constanta si, desi ne-a cam infrigurat, ne-am bucurat de privelistea inedita pe care am vazut-o. Marea Neagra inghetata nu este un peisaj pe care sa-l poti vedea in fiecare zi. Stiu ca pe geruri mai mari se formeaza chiar o pojghita deasupra apei, dar valurile care se spargeau de stabilopoti transformandu-se instantaneu in gheata ne-au uimit suficient. Este un peisaj atat de romantic ca merita chiar sa te cazezi pe litoral iarna pentru a admira marea de caldura. Gasesti aici variante de cazare la mare.

Excursie de o zi – Canionul 7 Scari din Timisul de Jos

Canionul 7 Scari Timisu de Jos
Era inca august afara, cu vreme de august – soare si frumos cand am decis ca in weekend stam toata ziua in natura. Si pentru ca aveam chef si de miscare si pentru ca tot mai des auzeam despre canionul 7 scari am decis ca este locul potrivit pentru a ne petrece o duminica linistita, dar activa.

Cum se ajunge la Canionul 7 scari?

In primul rand, nu cu masina. Cu masina se poate merge pana in Timisul de jos, se face la dreapta spre Dambu Morii, peste pod si, in capatul strazii, se abandoneaza masina langa celelalte masini de Bucuresti fugite si ele din aglomeratie. De aici incepe traseul spre Canionul 7 Scari, marcat cu o dunga galbena pe fundal alb.

Traseu prin canionul 7 Scari

Desi am ajuns aici intr-o duminica ploioasa, traseul a fost destul de aglomerat. In total, dus-intors a durat 3 ore. In prima parte am mers prin padure destul de lejer, dupa care a inceput urcusul, tot prin padure, nu foarte dificil, dar potrivit doar pentru bocanci. Am platit tariful de acces in canion (10 lei/persoana) si am primit bratarile de hartie. Dupa inca vreo 5 minute de urcat prin padure am ajuns la intrarea in canion.

Numele lui este dat de cele 7 scari care fac trecerea prin el accesibila. Cea mai lunga dintre ele este a treia scara care poate pune probleme celor care au rau de inaltime. Peisajul este insa mirific si merita sa-ti invingi frica pentru a te putea plimba printre cascade si pereti stancosi. Unele familii venisera cu copii, dotati cu ham si casca, fiind destul de periculos pentru ei. Traseul 7 Scari am inteles ca a fost refacut in primavara 2015, deci noi l-am gasit solid si sigur.

Avand multi vizitatori in acea duminica, nu ne-am mai putut intoarce tot prin canion, ci am luat-o prin padure. Traseul se poate face si iarna, mai putin bucata prin canion, care este inchisa.

Ne-am relaxat in aceasta excursie, am facut miscare si ne-am umplut de energie dupa o zi petrecuta in natura. Fiind destul de aproape de Bucuresti, canionul 7 Scari este ideal pentru o iesire de weekend. Si nu am fost singurii de aceasta parere – turistii straini pe care i-am adus aici au plecat incantati!

Prin Cheile Valisoarei, jud. Alba – oare cat de batrane sunt?

Cheile Valisoarei

Acum ceva timp, intr-o vacanta prin tara, plecasem chititi de acasa sa vizitam Clujul cand am nimerit prin Cheile Valisoarei. La Cluj nu am ajuns (intre timp am ajuns si la Cluj) ca am gasit prea multe de vazut pe drum pentru prea putinul timp de care dispuneam. De la Aiud la Turda, drumul merge drept, dar noi, in cautare de frumuseti ale patriei, am decis in Aiud sa cotim la stanga – citisem ca in acest ocol se afla niste chei spectaculoase (Cheile Valisoarei) si cel mai frumos sat din Romania, Rimetea. Nici nu mi-a trebuit sa aflu mai mult!
Drumul de la Aiud la Buru, pentru ca acolo se termina ocolul, este o incantare: livezi si paduri de o parte si de alta, masini putine si locuri de popas cat cuprinde. Asfaltul este in regula, nu din cel mai bun, cu cateva denivelari, dar fara cratere in el.

Prima schimbare in peisaj s-a petrecut dupa Poiana Aidului cand au inceput sa se vada cateva stanci golase si muntii parca sa se apropie. Dupa cateva curbe, privelistea insa s-a deschis, de pe versanti am avut senzatia ca se prabusesc pietre si un castel ne privea de la inaltime (ulterior am aflat ca este de fapt un hotel). Am stiut ca am intrat in Cheile Valisoarei sau Cheile Aiudului cum mai sunt numite.
Peisajul era spectaculos, dar putin ciudat – aceste chei nu semanau cu cele care stiam eu ca sunt denumite chei – muntii nu se inghesuiau unii intr-altii, strivind parca soseaua, raul care sapase cheile nu se chinuia sa treaca prin aglomerarea de piatra! Din contra, muntii parca se departau unii de altii, soseaua avea loc din plin sa se strecoare iar raul isi vedea linistit de cursul lui, netulburat de vreo piatra! Intoarsa acasa, am dezlegat misterul: cheile Valisoarei sunt chei imbatranite, de aceea par atat de diferite de celelalte.

Imbatranite sau nu, Cheile Valisoarei sunt impresionante! Uneori, cand gasesc asemenea minunatii, imi pare rau ca sunt atat de departe de Bucuresti si se ajunge atat de greu la ele! Altfel, cred ca ne-am vedea destul de des…

Popas la Ponoarele, jud.Mehedinti (Podul lui Dumnezeu, Pestera Ponoarele, campul cu lapiezuri si padurea de liliac)

Podul lui Dumnezeu Ponoarele

Asemanator cu Polovragi ca sonoritate si ca aglomerare de obiective, pot spune ca Ponoarele este popasul meu preferat in drumul spre Baile Herculane. Presupune o abatere de vreo 4 kilometri din drumul principal, dar pentru fiecare kilometru la capat asteapta o minunatie naturala.

Venind dinspre Targu Jiu, in Baia de Arama, chiar in centrul localitatii, soseaua face o curba la dreapta din care se desprinde la stanga un drumeag asfaltat ce duce in Ponoarele. Stiam ca sunt mai multe obiective turistice la Ponoarele si ne-am oprit pe rand la fiecare.

  1. Podul lui Dumnezeu Ponoarele

    Prima data ne oprim invariabil la Podul lui Dumnezeu, pentru ca acolo duce drumul. Podul lui Dumnezeu este singurul pod natural din Romania. S-a format prin prabusirea tavanului pesterii Ponoarele, in urma careia arcul de la intrare s-a pastrat intact, formand un pod, utilizat astazi pentru trafic.Podul lui Dumnezeu

  2. Pestera Ponoarele

    Intre pod si pestera s-a format o pajiste intinsa. La cativa metri de pod este intrarea in pestera Ponoarele sau Pestera Podului, cum mai este denumita, intrare ce se face printr-o dolina. Pestera nu este amenajata pentru vizitare (nu este iluminata), dar nici nu este inchisa, deci pentru explorari este excelenta. Am intrat in ea doar pentru niste poze artistice cu lumina de afara strecurandu-se inauntru, dar nu ne-am departat de intrare nefiind pregatiti pentru aventuri speologice. Din ce am citit, pestera se termina de cealalta parte a muntelui, iesirea putand fi facuta si pe acolo.

  3. Campul cu lapiezuri Ponoarele

    O poteca micuta de langa pestera urca deasupra ei, pe un camp ciudat, verde cu pete albe din loc in loc. Este campul cu lapiezuri, o intindere acoperita cu iarba pietre albe brazdate de santuri sapate de apa. Campul este un foarte bun punct de belvedere catre sat.Lapiezuri

  4. Padurea de liliac Ponoarele

    Ultimul obiectiv pe care l-am vizitat in Ponoarele si singurul care depinde de anotimp este padurea de liliac. Am fost norocosi si, intr-un inceput de mai, ne-am nimerit pe acolo. Chiar si pe marginea drumului mai sunt tufe de liliac inflorit, dar pentru a gasi padurea, din drumul principal trebuie sa te abati in stanga, spre Baluta si Delureni. Asfaltul nu se intalneste cu liliacul, dar drumul este practicabil. Noi am ramas la marginea padurii, aroma florilor fiind suficient de puternica si aici, deci nu mi-am dat seama cat de mult se intinde desisul.
    Popasul la Ponoarele nu dureaza mai mult de o ora, chiar daca sunt multe de vazut. Si Podul lui Dumnezeu, pestera Ponoarele, campul cu lapiezuri si padurea de liliac nu sunt singurele atractii ale zonei. Uitandu-ma pe harta am observat ca la marginea campului cu lapiezuri se intinde un lac, lacul Zaton. Nu l-am vazut pana acum pentru ca nu stiam de el, dar acum am un motiv in plus sa ma opresc din nou la Ponoarele cand mai am drum prin zona!

Harta de la Ponoarele:

Follow my blog with Bloglovin

Cheile Sohodolului, jud. Gorj – pe taramul viperelor

Cheile Sohodolului

In ultimii ani, cel putin de cand am blogul, am ajuns o singura data in Cheile Sohodolului, tot in drum spre Baile Herculane. Stiam ca exista si, facand o lista cu ce popasuri am putea sa facem pana la Herculane, le-am inclus si pe ele. Mai ajunsesem cand eram mica pe acolo, dar cum nu-mi aminteam ceva special, am intrat in chei cu asteptari joase.
Mergeam intins spre Herculane, lasand Targu Jiu in spate, cand am vazut in comuna Runcu indicatorul cu Cheile Sohodolului spre dreapta. Muntii se vedeau in departare, pietrosi, semn ca ar exista ceva acolo. Chiar la intrare ne-a oprit un paznic pentru a plati taxa de acces de 10 lei – mai vazusem asa ceva la Dambovicioara. Am continuat apoi pe firul Sohodolului, raul care sapase in munte, uitandu-ne la peretii abrupti si arizi care marginesc soseaua.
Cand drumul a trecut peste Sohodol, chiar pe podet, un tipat scurt si ascutit a facut soferul sa apese la maxim frana, oprind masina aproape instantaneu. Nu era niciun animal care sa traverseze brusc prin fata, niciun obstacol in drum, erau doi dintre pasagerii masini care tocmai vazusera ce inseamna Cheile Sohodolului: stanci golase si inalte, un rau cu mini cascade si muntii care se apropiau periculos de sosea aproape strivind-o. Deci de aici ii vine numele de „canionul Gorjului”!Dupa ce soferul s-a lamurit ca tipatul nu semnala un pericol, ci un entuzism scapat de sub control ne-am continuat drumul prin „canion”, oprindu-ne unde ni s-a parut peisajul mai arid: in locul in care muntii se apropie intr-atat incat obliga Sohodolul sa intre si sub ei. Nu ne mai saturam de priveliste!
Cand am coborat din masina, i-am informat pe toti sa umble cu grija, pentru ca suntem pe taramul viperelor. Viperele isi incep stapanirea de dincolo de Targu-Jiu, de pe la Pestera Muierii si se intind pana dupa Baile Herculane. Nu am vazut niciuna acolo, dar am vazut in schimb alte vietati: soparle si pasari.
Surpriza cheilor a fost atat de placuta, incat am ramas aici mai mult decat planificasem initial. Cu greu ne-am oprit din pozat imprejurimile si, si mai greu ne-am urcat in masina lasand Cheile Sohodolului in spate sa ne astepte pana la urmatoarea revedere.

Harta cu Cheile Sohodolului:

Pestera Polovragi si Cheile Oltetului, jud. Gorj

Pestera Polovragi

Inca din soseaua ce lasa in spate Horezu si merge mai departe prin Targu Jiu spre Baile Herculane, se vede in dreapta o sapatura in munti, o despartitura adanca ce nu poate trece neobservata. Tocmai pentru ca ne atrage atentia de fiecare data, incercam sa ne abatem spre ea cand suntem prin preajma.
Urcand pe malul Oltetului, spre acea taietura in munte, ajungem intai in comuna Polovragi si mai apoi la manastirea Polovragi. Numele comunei este foarte vechi si se trage de la o planta, polovraga, pe care localnicii o foloseau pentru vindecarea diverselor boli.
Vizitand locul de atatea ori, ajungeam invariabil la manastire. De aici, un drum forestier urca in misterioasa despartitura, facuta de raul Oltet care si-a sapat niste chei adanci intre munti, cheile fiind cele care atrag privirile calatorilor din drumul national. Am gasit drumul prin chei blocat de la manastire cu o bariera sau liber alte dati de puteai trece linistit cu masina pana in partea cealalta a cheilor.Cheile Oltetului
Cheile sunt si adanci si abrupte asa ca mergi pe marginea unei prapastii prin ele. Plimbarea merita pentru ca la mijlocul lor gasim pestera Polovragi, faimoasa pestera a lui Zalmoxe, liderul spiritual al dacilor. Desi se spune ca pestera sapa galerii adanci in munte ajungand chiar pana in Transilvania, doar 800 de metri sunt vizitabili. In pestera sunt cateva elemente care amintesc de Zalmoxe (formatiuni de piatra denumite „scaunul lui Zalmoxe”), dar si altele interesante ca liliecii care traiesc aici. Noi chiar am prins unul dormind. Intr-un perimetru destul de mic sunt inghesuite Manastirea Polovragi, cheile Oltetului si pestera Polovragi. Numai pentru ele zona este deja atragatoare. Cel mai mult aici imi place insa padurea deasa care inconjoara comuna si care toamna capata toate culorile posibile, asa ca abia astept toamna sa-i mai fac o vizita!

Harta cu zona Polovragi: