7 Concluzii despre Andaluzia dupa vacanta petrecuta acolo

Am vizitat Andaluzia (atat cat am reusit din ea), am gustat-o, am simtit-o din plin, m-am lasat incantata de ea si, la final, am tras si concluziile:

1. Andaluzia nu se poate vizita in doar 4 zile; in 4 zile poti face un maraton prin ea cat sa-ti faci o idee despre potentialul ei si sa-ti deschida apetitul pentru mai mult

2. Oricat de scurta ar fi vizita in Andaluzia este musai sa includa:
3. Daca as fi avut mai mult timp as mai fi vrut sa vad:
-putin din Malaga
-Gibraltar, renumit pentru maimutele care se plimba libere pe strazi
-Camera obscura din Sevilia
-manastirea Cartuja din Granada
-cartierul Albaicin din Granada, mai pe indelete
-Juzcar, satul albastru al strumfilor

-Camino del rey, dar de departe pentru ca nu sunt atat de amatoare de adrenalina

4. Andaluzia se gusta si este delicioasa! Cred ca este vacanta in care am mancat cel mai bine!

5. Andaluzia este fierbinte! Noi am prins 30 de grade la final de octombrie, deci nu-mi pot imagina cum este vara aici si nici nu vreau sa stiu! Primavara si toamna mi se par cele mai bune perioada pentru confortul termic necesar in excursiile incarcate.

6. Andaluzia inseamna experiente – spectacole de tot felul (neaparat unul de flamenco!) si alte experiente interesante (o corida cu tauri pentru amatori, fiind printre putinele zone in care acest tip de divertisment mai este legal).

7. Pentru Andaluzia este nevoie de picioare antrenate. Satele si orasele au fost construite cand oamenii nici nu visau automobile, asa ca cel mai bine pot fi strabatute pe jos. In plus, centrul oraselor este foarte neprimitor pentru masini.

Am asteptat si planuit vacanta asta cu lunile. Am plecat cu asteptari uriase in Andaluzia si cu mult entuziasm. M-am intors indragostita iremediabil de acea zona si m-as intoarce oricand acolo.

Ronda, cel mai mare pueblo blanco din Andaluzia

Ronda Spania, pueblo blanco
Scurta vizita prin Setenil de las bodegas – bifat, ramasi impresionati de ce am vazut acolo – bifat cu brio, incarcat bagaje in masina si pornit spre Ronda, cel mai mare pueblo blanco din Andaluzia – bifat. Dupa un drum de jumatate de ora lasam masina pe o straduta in Ronda si porneam infometati in cautarea micului dejun.

Plaza de los torros din Ronda

Primul obiectiv la care ne-am oprit a fost Plaza de los torros. Stiam ca spre deosebire de cea din Sevilla, turul acesteia este mai lung si mai cuprinzator. Am vizitat tribunele si micul muzeu dedicat luptelor cu tauri si faimosului toreador Pedro Romero, cel care a inventat tehnica actuala de lupta cu taurii, o mandrie pentru micul oras. Am coborat si in arena, iar la final am vizitat grajdurile unde sunt tinuti taurii inainte de lupta. Dupa ce o vazusem pe cea din Sevilla, parca aceasta nu ne-a mai impresionat asa tare…

In canionul din Ronda

Ronda este celebra pentru casele ei construite de o parte si de alta a unui canion si pentru podul ce uneste orasul vechi de cel nou. Privelistea este spectaculoasa, dar total nerecomandata celor cu rau de inaltime! Am si coborat putin in canion, pentru a vedea podul din fata, urmand prima straduta din dreapta dupa pod care se continua cu o poteca descendenta. Punctele de belvedere erau numeroase pe acest traseu, dar destul de periculoase… am simtit de cateva ori cum mi se taie picioarele!

Pe stradutele din Ronda

Dupa coborarea in canion am luat-o agale pe stradute, fara un scop anume, decat acela de a ne pierde si a simti orasul. Am nimerit in piete dragute cu 2-3 mese aranjate la umbra pomilor, ne-am aventurat pe strazi inguste marginite de pereti albi si ferestre galbene, am trecut pe langa manastiri vechi si palate(Palacio de Mondragon) – un oras complet alb, cum ii sta bine unui pueblo blanco!
Nu am stat mult in Ronda. Am reusit sa-l vizitam in jumatate de zi pentru ca ne astepta avionul de intoarcere spre casa, dar atat cat am vazut din el mi-a placut – este un oras alb, linistit, bogat in istorie, iar cadrul natural in care a fost construit este superb!

Setenil de las bodegas, cel mai frumos pueblo blanco din Andaluzia

Setenil de las bodegas
Andaluzia mai este renumita printre altele si pentru frumoasele pueblos blancos, satele albe, parca ninse, dar de fapt arse de soare. Aveam si noi de gand sa le vedem si l-am ales pe cel mai frumos dintre ele – Setenil de las bodegas.
Am plecat pe inserat din Sevilla si cand am ajuns in Setenil era deja intuneric de ceva timp. L-am nimerit destul de greu si pe drum, trecand pe langa alte pueblos blancos, ne intrebam de ce l-am ales tocmai pe acesta si daca merita intr-adevar efortul. Dar cand i-am vazut casutele albe inghesuite in munte si strazile inguste pe care masina noastra mica abia se strecura, am stiut ca facusem alegerea buna!Nu ma mai puteam opri din admirat constructiile in stanca, cochete, dar parca preistorice, aducand a pesteri moderne. De aceea, cand am ajuns in casuta ce trebuia sa ne gazduiasca in acea seara si am vazut ca in unele camere tavanul era direct muntele si trebuia sa te apleci ca sa nu dai cu capul in el, mai ca nu mai vroiam sa ies la plimbare ca sa pot sta mai mult in casuta-pestera! Cina in acea seara am servit-o tot sub stanci, la terasele de pe malul raului, pline mai mult de localnici decat de turisti.

A doua zi dimineata, am plecat cu noaptea in cap sa exploram stradutele inguste. Am trecut si pe celalalt mal al raului pe o straduta acoperita complet de stanca, strada care nu a vazut niciodata soarele! Am ajuns si in centrul Setenilului, o piata mica, si am aflat ca oraselul a fost sub dominatie maura si abia dupa sapte asalturi ale crestinilor a fost cucerit (de aici si numele lui, Septem nihil=de 7 ori nimic). Ulterior a devenit cunoscut pentru plantatiile de vita de vie al caror rod era depozitat in incaperile sapate in munte (bodegas). Vita de vie a fost distrusa de o insecte, dar incaperile au devenit case pentru localnici. Nu ma mai saturam sa ma plimb pe aleile lui cu ochii la casele albe, dar a trebuit sa ne intoarcem la masina pentru ca ne astepta un alt pueblo blanco – Ronda.

Cand incarcam bagajele in masina parcata si ea sub munte au inceput sa cada cateva pietricele de sus. Am luat aceasta intamplare ca pe un mesaj ca este momentul sa parasim cel mai frumos pueblo blanco. Setenil de las bodegas nu este doar un satuc in munti, este o experienta inedita pentru oricine il viziteaza! De cand am vazut pozele cu el mi-am dorit sa ajung acolo si parca nici acum nu-mi vine sa cred ca este real!

Andaluzia: Bunatati culinare din Sevilla

Am descoperit cateva bunatati culinare in Sevilla care mi-au fermecat papilele gustative! Poate ca si vremea este mai placuta ca la noi, poate si oamenii sunt altfel (sau nu!), cert este ca spaniolii au si ei din „La dolce vita” a italienilor si se bucura din plin de viata! Si din tot acest proces de savurare a vietii nu putea lipsi mancarea, cat se poate de gustoasa si de diversificata si in Sevilla, ca in toata Andaluzia!

Ziua in Sevilla am deschis-o cu un sandwich delicios cu jamon iberico (o sunca uscata, delicioasa) si queso (branza traditionala a lor). Eram pe fuga, asa ca aceasta a fost cea mai buna varianta sa nu mai avem grija foamei cat alergam prin oras!

La pranz, dupa ce vizitasem Plaza de los toros, acvariul si Plaza di Spania, ne-am ascuns de multimea turistilor si de multele grade de afara intr-un restaurant micut. Aveam sa descoperim alte bunatati culinare din Sevilla aici. Aveau meniul zilei asa ca am profitat de oferta si am inceput cu un gazpacho rece. Festinul l-am continuat cu o paella buna cu fructe de mare si dorada cu garnitura. Pestele dorada a fost foarte bine gatit! Un desert minunat cu ciocolata a pus punct pranzului.

Locuitorii de aici ne-au demonstrat si ei ca au o multime de feluri in meniu, asa ca la plecare ne-am facut aprovizionarea cu cateva sandwichuri dintre multele bunatati culinare din Sevilla, gandindu-ne ca nu vom gasi ce sa mancam la cina in micutul pueblo blanco ales pentru seara respectiva. Dar nici acesta nu ne-a dezamagit!

Andaluzia: Palatul Real Alcazar din Sevilia – numai amintiri

palatul Real de Alcazar in Sevilia
De la palatul Real Alcazar din Sevilia atat mi-au ramas: cateva amintiri cu ceea ce am vazut acolo si senzatiile puternice, inca resimtite – niciun suvenir (aveam deja prea multe din Andaluzia) si nicio poza, cum am constatat a doua zi cand aparatul foto a dat eroare si s-a inchis lasandu-ma cu gura cascata si cu frica sa nu fi pierdut tot.

Inca ii port pica pentru ce mi-a facut, dar timpul nu-l mai pot da inapoi – tot zero imagini am de acolo. Vad totusi in minte coada lunga la care am stat ca sa intram in palat, cu soarele dupa-amiezii batandu-ne in cap dupa o zi alergata prin Sevilla si gradina ce ne-a intampinat imediat dupa intrare. Inca simt senzatia de desert de la caldura de afara si cea de racoare in fata bazinelor din gradinile interioare.

Plimbarea prin camerele palatului mi-a imprimat pe retina constructiile valurite si mozaicurile colorate din fiecare camera, specific maure.

Mai tin minte maratonul prin gradinile palatului, in cautarea unei toalete, si parca aud bombanelile celorlati cand am ramas blocati in labirintul din gard viu, reusind sa iesim doar intorcandu-ne la intrare.
Si mai erau bazinele, acele bazine care te racoreau doar privindu-le! Stiu ca la un moment dat, spre sfarsitul vizitei, chiar am gandit: „Aici e mai frumos decat la Alhambra!” , dar am alungat repede gandul nechibzuit. Acum nu mai stiu care palat e mai frumos decat care pentru ca oricum din Andaluzia m-am intors plutind de incantare, dar Real Alcazar din Sevilia a reusit sa-mi ramana imprimat in minte fara a mai rasfoi pozele pe care oricum nu le mai am.

Andaluzia: La acvariul din Sevilia

Acvariul din Sevilia

Gazda noastra ne recomandase spectacolul de flamenco din localul „La Carboneria” care ne-a incantat pe toti, asa ca am decis sa tinem cont si de a doua ei recomandare: acvariul din Sevilia. Eu nu sunt mare amatoare de pesti, dar cum suntem doi hoinari care strabatem lumea si unul dintre ei este super pasionat de vietatile de apa, ne-am decis sa ne oprim si aici, chiar daca timpul era scurt. Le vazusem pana la acesta pe cele din Constanta si Tulcea. Dupa acesta am inceput sa nu ratam niciunul.
Asa ca dupa vizita la Plaza de los torros, ne-am indreptat agale spre acvariul din Sevilia. Am platit cei 15 euro de persoana intrarea si am inceput sa exploram cele 3 niveluri ale cladirii, cu acvarii de diverse marimi pentru diverse vietati. Am admirat pe rand stele de mare, pesti de apa dulce si sarata, caracatite si caluti de mare.

Atractia principala este insa acvariul central care se poate vedea de la toate etajele: la parter, doar printr-un hublou, la etajul -1 printr-un geam mare prin fata caruia rechinii trec nestingheriti ca sa fie admirati si la -2 pe deasupra capului, din tunelul de sticla ce trece pe dedesubt. Senzatiile tari le-am trait la -1, in fata geamului mai inalt ca mine prin care am vazut rechinul trecand la 20 cm de mine. I-am studiat atenta dintii ascutiti, aripiorele puternice si corpul masiv care plutea lin. Ramasesem fascinata!

Nu sunt eu mare fana a animalelor inchise pentru a fi studiate sa admirate de om, dar de la acvariul din Sevilia am plecat incantata! Era prima data cand vedeam un rechin atat de mare innotand atat de aproape de mine! Nu este o senzatie pe care sa-mi doresc sa o experimentez din nou, dar a fost ceva uau sa fiu fata in fata cu asa un animal!

Coride in Sevilia – Plaza de toros

Coride in Sevilia - Plaza de los Toros

Dupa constatarea facuta cu o seara inainte ca nu avem cum sa vedem toata Sevilia intr-o zi, a doua zi ne-am trezit mai optimisti: am zis macar sa incercam. Stabilisem sa incepem cu locul in care se desfasoara coridele in Sevilia: Plaza de toros, care se deschidea la 9. Asa ca pana in ora 8 eram deja iesiti pe usa camerei, dar putini nedumeriti ca afara este inca intuneric, ca strazile sunt pustii si ca nimic nu este deschis la acea ora. Ei si ce?! Noi aveam o lista luuunga de obiective de vazut in Sevilia si nici macar usile lor inchise nu ne puteau opri!

Am luat micul dejun din mers si la 9 fara 10 eram in fata la Plaza de toros. Am pozat cladirea de afara, ne-am imortalizat cu statuile celebrilor toreadori, dar deja se facuse 9 si usa tot inchisa era… Spaniolii nu sunt cunoscuti ca fiind cei mai vrednici oameni, dar noi in vacanta suntem nemti si de la ora 10 ne astepta acvariul din Sevilia, asa ca la 9 si ceva am batut timid in poarta. Ne-au deschis mirati de vizitatorii atat de matinali, dar tot a mai durat ceva pana a ajuns si ghidul.

Vizita in Plaza de toros incepe cu arena in care se tin luptele cu tauri. Arena este puternic colorata in galben-ocru si caramiziu aprins, dar gandul la atrocitatile ce se intampla acolo nu ma lasa sa ma bucur de priveliste.

Din arena am mers in muzeu, unde ghidul ne-a explicat ce tip de tauri sunt adusi in lupta (este o rasa aparte, mai mica, crescuta special cu acest scop), care sunt etapele luptei, cum sunt impartiti toreadorii pe grade si ce lovituri aplica fiecare taurului (matadorul este cel care ii aplica lovitura fatala dupa ce taurul a fost slabit de alti toreadori mai josi in grad).

Vizita la Plaza de toros s-a incheiat in locul unde toreadorii se pregatesc pentru a intra in arena si unde, culmea!, isi rostesc rugaciunea specifica inainte de a omori bietul animal. Ma gandeam la finalul turului ce distractii mai au si oamenii si cat sadism exista in noi…Mi se pare un spectacol crud si tot nu inteleg cum lumea plateste sa vada asa ceva. Desi in alte zone din Spania au fost interzise, in Sevilia insa corida este ridicata la grad de arta si este o mandrie nationala, asa ca nici noi nu puteam rata Plaza de toros. N-as fi rezistat insa sa vad un spectacol!

Am plecat impresionati de la Plaza de toros, discutand aprins despre informatiile pe care tocmai le aflasem. Nici nu ne-am dat seama cand am strabatut cele cateva statii de autobuz, mergand agale pe malul raului, si deja eram in fata Acvariului din S0evilia.

Andaluzia: Spectacol de flamenco in Sevilia

Spectacol de flamenco in Sevilia

Odata ajuns  aici este musai (must pentru cei care prefera varianta englezita) sa vezi un spectacol de flamenco in Sevilia. Aici, flamenco este acasa la el si sa-l ratezi este ca si cum te-ai duce la Roma fara sa vezi Colloseumul sau la Praga fara sa bei bere. Am gasit de acasa mai multe spectacole la care puteai rezerva bilete, dar pana la urma ne-am gandit sa vedem ce este la fata locului.

Fata care ne-a dat cheile apartamentului in care am stat in Sevilia ne-a recomandat un bar cunoscut pentru spectacolul de flamenco in Sevilia: La Carboneria. I-am urmat sfatul si pe seara ne-am grabit spre el, dupa mai multe indrumari cerute trecatorilor. L-am gasit pe o straduta pustie, destul de slab semnalizat si cu o intrare neprimitoare.
Am intrat totusi (fara sa platim ceva), ca inauntru sa gasim niste mese de o culoare indoielnica, neacoperite si banci in loc de scaune. Localul era aproape gol asa ca ne-am asezat la o masa cat mai apropiata de scena si ne-am comandat ceva de baut asteptand putin nerabdatori, putini sceptici sa inceapa spectacolul. Pana la ora de incepere deja erau toate mesele pline si mai multe persoane stateau in picioare pe langa – semn bun!
Pe scena au urcat un domn cu chitara, un domn morenito cu fata clasica de spaniol si o doamna in costum de flamenco, toti avand peste 40 de ani. De la primul acord de chitara am intrat parca in transa. Domnul creol a inceput sa cante din voce, fara microfon, batand din palme in acelasi timp pentru a tine ritmul chitarii. Doamna s-a ridicat la un moment dat si a inceput sa danseze, la inceput lent, apoi marind ritmul treptat pana cand isi misca piciorele atat de repede cum nu credeam ca este posibil. Impletirea de voce grava, ritmuri pasionale de chitara si dans alert ne-au hipnotizat pana la finalul spectacolului. Si nu numai pe noi. Toti spectatorii erau cu ochii atintiti pe scena, cu respiratia taiata si pielea de gaina. Fiecare cantec se finaliza cu un „Ole!” si un ropot furtunos de aplauze, insotite de tot felul de exclamatii de incantare.
Nici nu ne-am dat seama cand au pus punct. La ultimul “Ole!” parca eram treziti din somn si nu intelegeam cum un spectacol te poate aduce intr-o asa stare de visare si de plenitudine sufleteasca. Nici n-am mai incercat sa inteleg, eram doar bucuroasa ca traisem asta.

Prietena mea a spus cu voce tare ce ne trecea tuturor prin minte: „Dupa acest spectacol de flamenco in Sevilia, stacheta vacantelor tocmai a fost ridicata foarte sus.” Intr-adevar, facusem si vazusem atatea lucruri in Andaluzia pana la acel moment, ca urmatoarele vacante vor avea mult de lucru ca sa ne lase o impresie mai puternica decat aceasta. Si nu stiam ca Andaluzia tot mai avea cu ce sa ne surprinda…

Sevilia la apus – in Espacio Metropol Parasol

Espacio Parasol Sevilia
Espacio Metropol Parasol este o cladire moderna, oarecum izolata de celelalte obiective importanta, care se gasesc mai la sud. Era foarte aproape de cazarea noastra, asa ca ne-am decis sa-i facem o vizita si astfel am ajuns sa vedem Sevilia la apus.

In realitate este mult mai mare decat ma asteptam si domina Plaza de la Encarnacion, ba chiar se intinde cu un picior si peste strada ce margineste aceasta piata. Prima oara m-a dus cu gandul la un manunchi gigant de ciuperci. Nu ne era clar scopul cladirii si de ce au facut-o atat de inalta pana cand am descoperit niste usi la baza picioarele constructiei si am vazut cativa oameni facandu-ne cu mana de sus. Deci se putea ajunge sus…

Ne-am invartit ceva prin piata pana sa descoperim ca intrarea de fapt nu era prin usile pe care le vazusem, ci se facea prin pasajul de sub cladire, cu liftul. Am platit cei 2 euro de persoana accesul si imediat am ajuns pe cladirea ciudata. La iesirea din lift un bar cu prea putine mese pentru numarul de vizitatori oferea o bautura gratuita in schimbul biletului de acces.

Partea frumoasa a venit insa cand ne-am departat de multime si am inceput sa ne plimbam pe pasarela construita pe Espacio Metropol Parasol. Privelistea – o minune! Vedeam orasul de sus, cu cladirile ei mai inalte, Sevilia la apus destul de linistita pentru o zi de vineri. Espacio Metropol Parasol fiind primul obiectiv vizitat am incercat sa ne/il pozam din toate unghiurile posibile, asa ca o plimbare de maxim 5 minute s-a lungit pana la jumatate de ora.

La ce panorama ofera Espacio Metropol Parasol de sus am fi putut zabovi chiar mai mult, dar trasesem deja concluzia: Sevilia e frumoasa, e mare si ne astepta, asa ca ne-am grabit in intampinarea ei ca sa nu o lasam sa astepte.

Andaluzia: Ce este de vazut in Sevilia

catedrala din Sevilia
Sevilia, spre deosebire de celelalte orase vizitate in Andaluzia, mi-a lasat mai mult regret in suflet decat bucurie – regret ca nu mi-am dat seama cat de mare este, regret ca am planificat prost timpul, regret ca nu am vazut nici jumate din ce ne propusesem si alte cateva regrete pe aceeasi tema: nimeni nu ne-a avertizat ca acesta este oras in care poti sta si o saptamana si tot mai gasesti ceva de vazut in Sevilia!
Oarecum ajunsesem si noi la concluzia ca Sevilla nu este oras de vazut intr-o zi, dar era prea tarziu ca sa ne mai schimbam planurile, asa ca am incercat sa inghesuim cat mai multe atractii in timpul scurt pe care il aveam.De facut in Andaluzia

Ce este de vazut in Sevilia:

Dupa ce ne plimbasem o zi intreaga pe strazile din Cordoba, am ajuns pe seara in Sevilla. Am bajbait dupa un loc de parcare (vesnica problema in Andaluzia!) si am pornit spre cazare. Ne-ar fi prins bine un moment de respiro la hotel, dar nici nu putea fi vorba la cate erau de vazut in Sevilia, asa ca am iesit imediat in oras! Prima noastra oprire a fost la o constructie moderna – Espacio Parasol si de acolo am plecat direct in centru. Strazile pietonale erau intesate de oameni si de magazine, dar parca semana cu alte locuri in care mai fusesem… Specificul orasului ni s-a aratat in piata de langa catedrala – calesti albe sau negre cu roti galbene, porti maure la intrarea in catedrala si cladiri vechi cu aer imperial si ferestre in culoarea zonei – ocru aprins. As fi zabovit la nesfarsit in acea piata uitandu-ma la catedrala, cea mai mare din lume construita in stil gotic, si la clopotnita ei, Giralda, un turn desprins parca din Maroc si carat pana aici.

„Hai! Hai!” cred ca a fost cel mai des cuvant pe care l-am rostit in acea seara. Nu aveam timp prea mult de admirat catedrale si visat cu ochii deschisi la desertul Africii, asa ca ne-am indreptat spre un bar pe care ni-l recomandasera de la hotel pentru a vedea un spectacol de flamenco.

A doua zi, am plecat la ora 8 de la hotel. Era sambata si nici nu se luminase afara, asa ca pe strazi eram doar noi si cativa rataciti care ramasesera in club pana la acea ora si se intorceau acasa sa se odihneasca. Primul obiectiv pe lista noastra de vazut in Sevilia era Plaza de los Torros care se deschidea la ora 9:00. Am gasit cu greu un restaurant deschis de la care sa luam micul dejun si, in drum spre Plaza de los Toros, ne-am oprit si in fata primariei, o cladire superba ce aduce mai mult a palat, pentru a o poza in lumina rasaritului.
Dupa Plaza de los Toros a urmat acvariul din Sevilla, deschis doar de 2 saptamani. Pana la acvariu am mers lejer pe malul raului intalnind Torre del Orro si alte cladiri interesante in drum.
Plaza di Spania a urmat acvariului. Cand am pasit aici, prima tendinta a fost sa schimbam programul. Nu conta cate obiective mai existau in Sevilla – merita sa renuntam la ele si sa ne petrecem toata ziua aici. Plaza di Spania nu seamana cu nicio alta piata pe care am mai vazut-o. De fapt nu seamana cu nimic! Are maretia pe care o inspira calatorului catedrala San Piedro, doar ca este in aer liber, are romantismul unui canal linistit din Brugge, doar ca este in centrul Sevillei si mai are multe lucruri doar ale ei: constructiile brun roscate care o incadreaza si intrandurile decorate cu faianta colorata, fiecare cu un alt model si alta reprezentare, specifica provinciei pe care o reprezinta. Atatea detalii intr-un singur loc incat nu stiu daca mi-ar fi ajuns o zi sa le observ pe toate! N-am avut insa nici atat!

Am plecat cu regret de aici si ne-am indreptat spre Alcazar de los reyes, ultimul pe care mai eram in stare sa-l vizitam. La inceputul lui 2014, cand imi propusesem sa ajung in Andaluzia, mi-a picat in maini o carte cu descrieri de aici: Karel Capek, Impresii de calatorie. De parca lista cu ce aveam de vazut in Sevilla nu era destul de lunga, am mai scos cateva idei si din carte. Imi propusesem sa ajungem si in Plaza de dona Elvira si Plaza de Santa Cruz, 2 oaze de liniste si verdeata.
A fost o zi de pomina in Sevilia! Multe lucruri frumoase vazute, experiente memorabile traite si toate cu multa alergatura. Nu am folosit deloc transportul in comun. Am vrut sa simtim la picior orasul, sa hoinarim pe stradute si sa nu pierdem nicio particica din ce intalneam. Marele regret insa – insuficient timp. Dar asta nu va ramane asa! Sevilia draga, asteapta-te la o noua vizita, mult mai lunga, in care sa ne cunoastem mai bine!

Andaluzia: Unde se mananca bine in Cordoba

De cand ma stiu am avut stomacul sensibil si mi se apleca usor de la orice mancare ce nu-mi pria. Dar asta nu m-a impiedicat niciodata ca, aflata pe taramuri straine, sa incerc si din bunatatile pe care localnicii le consuma. Pentru mine calatoriile nu presupun doar sa descoperi locuri si oameni noi, ci si gusturi si arome aparte fata de ce gasesti acasa.
Plecasem in Andaluzia cu aceasta convingere si mi-a placut atat de mult ce am gasit acolo, ca nici n-am vrut sa mai aud de mancarurile pe care le stiam de acasa! Iar Cordoba a fost apogeul experimentelor culinare andaluze. In seara petrecuta aici, ne-am oprit pentru cina intr-un restaurant micut, ascuns in spatele Mezquitei. Venisem chiar dupa spectacolul de la Alcazar de los reyes, asa ca intrasem deja in spiritul Cordobei si vroiam o experienta completa a ei. Am nimerit un loc in care se mananca bine in Cordoba.

Am luat din meniu tot ce suna mai specific: tapas, cerveza, sangria, placinta cordobeza si coada de taur. Sangria de aici a fost cea mai buna pe care am gustat-o vreodata: dulce si cu mult fructe, fara sa stii daca si cand te ameteste!

Coada de taur nu suna foarte apetisant, dar intr-un moment de „Fie ce-o fi!” am trecut-o si pe ea pe lista. Chelnerul ne-a spus ca dupa ce sunt ucisi in arena, taurii sunt trimisi la restaurante sa fie gatiti. Mai bine nu ne spunea! Surprinzator, dar coada a avut gust bun – de friptura de vita gatita bine.

Placinta cordobeza nu prea ne-a dat pe spate – aluat de foietaj cu jeleu la mijloc si zahar tos pe deasupra – prea dulce si neinchegata!

A doua zi am nimerit intr-un alt restaurant pe langa Mezquita, de data aceasta la meniu zilei, dar un alt loc in care se mananca bine in Cordoba. Marea revelatie a zilei a fost gazpacho (o supa de rosii rece, nefiarta), care dupa caldura de 30 de grade prin care umblasem pana atunci, m-a uns pe suflet!
S-a mai comandat la masa si supa de fructe de mare, dar cum nu sunt mare amatoare de vietati marine, apa cu miros de peste nu a facut decat sa-mi accentueze preferinta pentru gazpacho.
In rest am mai luat gustari prin Cordoba – aici un sandwich, colo o cafea si tot asa. Nu mai stiu numele tuturor teraselor si restaurantelor in care ne-am oprit, dar peste tot am mancat bine in Cordoba, iar stomacul meu are amintiri placute de aici!

Apa, lumini si sunete la Alcazar de los reyes, in Cordoba

Alcazar de los reyes Cordoba
Coincidenta si nu prea, ajungerea noastra in Cordoba s-a suprapus cu ziua de nastere a unuia (uneia mai precis) dintre membrii grupului calator prin Andaluzia la acea data. Si pentru ca era seara, si pentru ca citisem ca s-ar organiza un spectacol la palatul Alcazar de los reyes christianos din Cordoba, si pentru ca m-am gandit ca ar fi o surpriza placuta pentru sarbatorita, mi s-a parut momentul oportun sa vedem si noi spectacolul. Socoteala de acasa nu s-a potrivit insa cu cea din Cordoba si pana la urma a trebuit sa demascam surpriza in fata celei pentru care o pregatisem. Altfel, riscam sa ratam cu brio spectacolul!

Spectacol de apa, lumini si sunete sau prin Alcazar de los reyes seara

Biletele le-am cumparat de la intrarea in palat (7 euro/persoana in 2014), dar stiam ca se pot achizitiona si de pe net, de aici. Neavand idee cum ne vom incadra in timp am apelat la varianta de la fata locului. Spectacol ne-a placut foarte mult tuturor! Se deschide cu o proiectie scurta despre istoria Cordobei in curtea interioara a palatului si continua cu o plimbare nocturna prin gradinile palatului.
Pe parcursul plimbarii, istoria Cordobei este povestita din nou, de data aceasta prin fantani cu jeturi tasnitoare sincronizate cu muzica specifica perioadei relatate si colorate de lumini. Mai multe detalii la fata locului, pentru ca este pacat sa strict surprizele din spectacol. Cert este ca am plecat incantati de acolo!

In vizita pe zi la Alcazar de los reyes, in Cordoba

Cand ma documentam despre ce este de vazut in Cordoba, una dintre principalele atractii pe care am gasit-o mentionata a fost palatul Alcazar de los reyes. Ulterior am aflat si de spectacolul tinut aici.
Tariful de vizitare depinde de ora la care intri in palat. Dimineata, in prima jumatate de ora de la deschidere, la fel ca la Mezquita, intrarea este gratuita. Pana in pranz se platesc 4 euro (in 2014), iar dupa-amiaza tariful urca la 7 euro, incluzand pe langa vizitarea castelului si evenimentul nocturn. Salile palatului se inchid la ora 9:00 seara si dupa, chiar daca ai bilet, nu mai poti decat sa asisti la spectacol. Pentru ca noi am ajuns destul de tarziu in Cordoba si nu vroiam sa platim de doua ori biletul, am achitat seara tariful pentru spectacol si a doua zi, cand se deschidea poarta eram primii la coada ca sa intram gratuit.
Cu o istorie bogata, palatul a devenit obiectiv turistic abia in 1950. La un moment dat a fost sub stapanire maura, dar putine influente se vad aici din acea perioada, spre deosebire de alte locuri din Cordoba. Singurele care amintesc de mauri sunt baile arabe de la subsol. Ulterior, castelul a fost luat de spanioli care au reconstruit actuala fortareata pe locul vechiului castel. De aici au inceput lupta impotriva dinastiei maure care inca mai stapanea Granada si tot aici a venit Christofor Columb sa discute cu regina Isabella inainte de a pleca in calatoria ce avea sa-l duca in America.

Palatul a vazut si ororile Inchizitiei, camerele lui fiind transformate in camere de tortura in acea perioada, a vazut si trupele lui Napoleon Bonaparte si prizonierii pentru care a fost inchisoare mai bine de 100 de ani. Astazi nu vede decat hoardele de turisti care urca in turnul lui ca sa admire Cordoba de sus sau se plimba prin gradinile bine ingrijite cu aparatul foto de gat, majoritatea nestiind pe ce bucata de istorie calca.

Fata de Alhambra sau Real Alcazar din Sevilla nu este deloc impresionant! Dar pana la urma, povestile pe care le spun zidurile lui incarcate de istorie te atrag chiar daca nu iti pot oferi privirii mozaicuri colorate si broderii din piatra!