Prin Cheile Valisoarei, jud. Alba – oare cat de batrane sunt?

Acum ceva timp, intr-o vacanta prin tara, plecasem chititi de acasa sa vizitam Clujul cand am nimerit prin Cheile Valisoarei. La Cluj nu am ajuns (intre timp am ajuns si la Cluj) ca am gasit prea multe de vazut pe drum pentru prea putinul timp de care dispuneam. De la Aiud la Turda, drumul merge drept, dar noi, in cautare de frumuseti ale patriei, am decis in Aiud sa cotim la stanga – citisem ca in acest ocol se afla niste chei spectaculoase (Cheile Valisoarei) si cel mai frumos sat din Romania, Rimetea. Nici nu mi-a trebuit sa aflu mai mult!
Drumul de la Aiud la Buru, pentru ca acolo se termina ocolul, este o incantare: livezi si paduri de o parte si de alta, masini putine si locuri de popas cat cuprinde. Asfaltul este in regula, nu din cel mai bun, cu cateva denivelari, dar fara cratere in el.

Prima schimbare in peisaj s-a petrecut dupa Poiana Aidului cand au inceput sa se vada cateva stanci golase si muntii parca sa se apropie. Dupa cateva curbe, privelistea insa s-a deschis, de pe versanti am avut senzatia ca se prabusesc pietre si un castel ne privea de la inaltime (ulterior am aflat ca este de fapt un hotel). Am stiut ca am intrat in Cheile Valisoarei sau Cheile Aiudului cum mai sunt numite.
Peisajul era spectaculos, dar putin ciudat – aceste chei nu semanau cu cele care stiam eu ca sunt denumite chei – muntii nu se inghesuiau unii intr-altii, strivind parca soseaua, raul care sapase cheile nu se chinuia sa treaca prin aglomerarea de piatra! Din contra, muntii parca se departau unii de altii, soseaua avea loc din plin sa se strecoare iar raul isi vedea linistit de cursul lui, netulburat de vreo piatra! Intoarsa acasa, am dezlegat misterul: cheile Valisoarei sunt chei imbatranite, de aceea par atat de diferite de celelalte.

Imbatranite sau nu, Cheile Valisoarei sunt impresionante! Uneori, cand gasesc asemenea minunatii, imi pare rau ca sunt atat de departe de Bucuresti si se ajunge atat de greu la ele! Altfel, cred ca ne-am vedea destul de des…