Plecand din Dresda, am avut o zi intreaga la dispozitie pentru a explora parcurile nationale Elvetia saxona si Elvetia boema inainte de a ajunge la Praga. Podul Bastei din Elvetia saxona a fost singura noastra oprire in partea germana a parcului. In rest ne-am lasat incantati doar de drumurile superbe prin padure si de oraselele cochete de pe malul raului Elba.
Cum se ajunge la podul Bastei?
La podul Bastei totul este organizat in stil nemtesc. Din drumul de la Lohmen la Hohnstein un indicator indruma turistii in dreapta spre pod. Exista in apropiere 2 parcari unde se poate lasa masina. Prima, cea mai mare, este la o departare de 40 de minute de mers pe jos, pe drum drept. Exista insa si un autobuz cu plata care circula din jumatate in jumatate de ora pentru cei care vor sa-si pastreze picioarele odihnite pentru explorarea zonei. A doua parcare, mult mai mica, este chiar la intrarea in zona podului si langa statia de autobuz ce aduce turistii de la prima parcare. In general este plina si foarte greu se gasesc locuri libere aici.
Noi am lasat masina in prima parcare si am facut traseul pe jos pana la intrarea in padurea ce ascunde minunatia de pod. Desi era in cursul saptamanii zona era impanzita de turisti.
Am pornit-o usor pe carare spre prima oprire: hotelul si restaurantul cu belvedere din apropierea podului. Este singurul loc din zona care are si toaleta, asa ca era vizitat intens. De la hotel se coboara pe o carare ingusta pana la pod, cu opriri din loc in loc pentru peisaje de vis si poze fara numar. Actualul pod Bastei este construit in secolul 19 din gresie si uneste mai multe formatiuni stancoase. Este atractia principala a locului, desi ulterior s-au construit mai multe podete intre pietrele imense rasarite parca din pamant.
Dupa traversarea podului urmeaza un traseu lin pe aceste podete, accesul aici fiind cu plata. Nu este un traseu pentru cei cu rau de inaltime sau pentru cei care nu stau bine cu inima pentru ca printre sipcile de pe pasarele se pot admira varfurile brazilor de dedesubt. Respiratia ne-a fost taiata pe rand de inaltimea la care ne plimbam pe niste scandurele de lemn si de privelistile de vis oferite de raul Elba. Tot de aici am admirat podul Bastei din fata. Intreaga plimbare pana inapoi la statia de autobuz a durat cam o ora – o ora jumate. Am luat autobuzul si ne-am intors la masina pentru a ne continua excursia printre minunatiile din parcul national.
Am facut traseul in tihna, fara sa ne grabim, bucurandu-ne din plin de senzatiile tari oferite si admirand zona de sus. Nu simt ca as fi stat mai mult aici, mai ales ca aveam si alte puncte de belvedere in plan, ca cel din Labska Stran. Si dintre atractiile din Elvetia saxona simt ca am ales bine sa ne oprim aici.
