A doua zi de Paste, profitand de vremea frumoasa si hotarati sa nu mai petrecem inca o zi intreaga asezati la masa, ne-am urcat in masina si am plecat in explorarea imprejurimilor Bucurestiului. Norocos de data aceasta a fost judetul Giurgiu.
Cum se ajunge la castelul din Dobreni?
Dupa indicatoare sigur nu pentru ca abia am vazut din cele care sa marcheze directia spre localitati! Am iesit din Bucuresti pe soseaua Berceni spre localitatea cu acelasi nume pana in Vidra, unde am luat-o la stanga, spre Dobreni. In Dobreni am urmat drumul principal pana la o intersectie in V cu o troita, in care un indicator ne indemna spre Greaca si Hotarele. Am lasat masina imediat dupa pod (la cativa metri de intersectie) si am luat-o la stanga, pe jos, pe Strada Castelului, continuand pe Intrarea Castelului pentru a ajunge la ruine. Vechi de peste 400 de ani si renovat de Constantin Brancoveanu, castelul a ajuns astazi o groapa de gunoi. La o intersectie, in drum spre castel, am dat peste un grup de batrani care ne-au povestit cum era acesta inainte sa fie daramat – sali mari, de bal, pian si cam tot ce-ti inchipui cand auzi acest termen. Dupa povestea lor, monumentul a fost o dezamagire.
Din pacate, in perioada interbelica s-a inceput daramarea lui si oamenii au furat tot ce se putea, inclusiv caramida din care era facut. Astazi a ramas in urma pivnita lui, cu zidurile groase si cateva arcade prabusite. Oamenii au invatat ca daca fura cheia de bolta, arcada isi pierde stabilitatea si cade, asa ca au aplicat acest procedeu peste tot, chiar daca unora le-a adus sfarsitul.
Am dat un ocol al ruinelor in speranta de a gasi ceva interesant, dar zidurile groase napadite de gunoie nu ofera o priveliste frumoasa, ci mai degraba trista. Am lasat castelul din Dobreni in urma si am plecat mai departe spre o alta ruina, mai interesanta, schitul Barbu Bellu din Gostinari.