fbpx
Coasta Amalfi

8 Obiective turistice pe Coasta Amalfi + harta

Cand am inceput sa planificam vacanta in Napoli nu stiam cate sunt de vazut in zona, asa ca am avut doar o zi pe Coasta Amalfi.
 
Mult timp dupa am regretat ca am stat atat de putin pentru ca ce am gasit acolo mi-a intrat direct la inima si tare mi-am dorit sa revad aceasta destinatie potrivita pentru orice anotimp.
 
Cam asta este Coasta Amalfi: peisaje scaldate in soare, de o frumusete din alta lume, care lasa pe oricine cu gura cascata!
 

Ghid turistic Coasta amalfitana

Cum se ajunge pe Coasta Amalfi din Napoli?

Oricate calcule as face eu inainte, tot mi se mai intampla ca socoteala de acasa sa nu se potriveasca cu cea din targ. Fiind la doar 70 de km de Napoli, m-am gandit ca o zi intreaga este suficienta pentru a vizita Amalfi si Ravello, dupa o scurta oprire in Positano.
 
Ei bine, nu! In ziua dedicata Coastei Amalfi (Coasta amalfitana cum este denumita in romana) ne-am trezit de la 7:00, ca sa simtit ca suntem „in concediu”, am luat micul dejun la hotel cu ochii carpiti de somn si am alergat la gara, imbulzindu-se cu toti cei care intrau la serviciu la acea ora.

Am luat trenul pana in Sorrento si de acolo autobuzul SITA pana in Amalfi. Mai multe informatii despre transportul pe Coasta Amalfi poti citi aici.

In Amalfi am ajuns abia in jur de ora 11:30, asa ca am decis sa ne petrecem restul zilei aici. As fi vrut sa ajung si in Ravello, dar pentru Ravello trebuia sa luam un alt autobuz pana in Amalfi, inca vreo 20 minute.

Partea cea mai frumoasa a acelei zile a fost drumul intre Sorrento si Amalfi, numai serpentine sapate in munte si cu marea in dreapta. Am putut admira Positano din mers si, desi autobuzul are statie aici, am decis sa nu coboram.
 
Am vazut ca parerile sunt impartite cu privire la acest drum, unii considerandu-l un fas, dar noi parca eram iesiti pentru prima data din casa si vedeam lumina soarelui dupa douazeci de ani: 30 de kilometri in afara de „uaaaaau!!!” si „ce frumos!” nu am rostit.
 
Niciodata nu am avut rau de masina, dar dumul acesta a fost suficient pentru a ne da peste cap pe toti. Am coborat din masina impleticindu-ne si abia dupa cateva minute, datorita aerului tare, ne-am revenit.

Obiective turistice pe Coasta Amalfi

Desi intr-o zi ne-am putut face o idee despre ce inseamna acest loc, exista atatea obiective turistice pe Coasta Amalfi ca o saptamana intreaga nu cred ca ne-am fi plictisit daca am fi stat.

Coasta Amalfi se intinde din Sorrento pana in Salerno si de-a lungul ei te poti opri in fiecare statiune colorata, construita in trepte pe munti. Cred ca ar fi mai usor de explorat cu o masina inchiriata pentru ca uneori orarul autobuzelor nu este prietenos cu turistii.

Dar dupa stabilirea detaliilor de acest gen, rand pe rand merita sa te opresti:

  1. Sorrento

    Intrarea dinspre Napoli pe Coasta Amalfi este unul dintre cele mai mare orase de aici. Este decorat cu lamai plini de fructe si in afara de centrul istoric ce merita vizitat mai are cateva muzee. Partea lui frumoasa sunt stancile abrupte ce se arunca parca in mare.

  2. Positano

    Positano este vedeta de pe Coasta Amalfi. Cele mai multe poze sunt facute aici, in oraselul in panta. Aici te poti plimba pe strazile lui ingute, poti intra in magazinele cu suveniruri locale, adevarate mini galerii de arta, poti admira apusul dintr-un balcon de hotel cochet sau poti merge la plaja.

  3. Praiano

    Un fratior mai mic al lui Positano, Praiano isi incanta vizitatorii cu turnul de aparare, astazi in ruina sau cu plaja Marina di Praia, o frumusete ascunsa intre stanci.

  4. Furore cu al sau fiord

    Chiar daca nu stii unde este Furore, odata ce ai ajuns in el sigur iti vei da seama. Soseaua de pe coasta Amalfi trece peste fiordul Furore, cel cel mai cunoscut obiectiv turistic din zona. Chiar din autobuz am reusit sa vedem fiordul si privelistea lui a fost suficienta pentru a ne taia respiratia!

  5. Grotta dello Smeraldo

    Printre cele mai cunoscute obiective turistice din Coasta Amalfi se numara Grotta dello Smeraldo. Ea poate fi explorata cu barca si, odata ajuns inauntru, verdele azuriu iti arata de unde ii vine numele.

  6. Amalfi

    Amalfi a fost locul in care am ales sa ne oprim. Am avut jumatate de zi aici dar am mai fi stat.

  7. Ravello

    Despre Ravello am citit mult inainte de plecare si il aveam pe lista, doar ca se ajunge mai greu in el. In afara de strazile inguste specifice coastei, aici ar fi de vizitat cele doua vile: Villa Ruffolo, cu gradinile ei superbe si scena suspendata deasupra marii si vila Cimbrione cu Terasa infinitului.

  8. Salerno

    Salerno, celalalt capat al coastei, este capitala provinciei cu acelasi nume. Este un oras numai bun de vizitat si ii face concurenta lui Napoli prin catedrala sa, bisericile impozante, portul impresionant si alte atractii turistice.

Ce este de vazut in Amalfi intr-o zi

Amalfi este un labirint de stradute inguste unele sapate in munte, in panta, prin care este si pacat sa nu te pierzi. Tot timpul inaintam cu senzatia ca o sa nimerim in curtea sau chiar in casa cuiva, dar asta nu ne oprea din drum…
 
Strada principala, cat o banda de mers la noi, este cea mai lata din oras si este incadrata de magazine cu suveniruri, majoritatea pe baza de lamai: sapunuri in forma de lamaie, bomboane de lamaie, limoncello, bautura lor din lamaie si cam tot ce si-am mai imaginat ei cu lamaile.
Poze din Amalfi
In piata principala am vazut Domul din Amalfi, dominand impunator piata de la inaltime. Se spune ca seamana cu Mezquita, catedrala-moschee din Cordoba, Spania.
 
Inaintand pe strada principala am ajuns la Muzeul hartiei din Amalfi. Am platit in jur de 2.5 euro de persoana si ghidul de acolo ne-a facut un tur al muzeului explicand mandru cum se produce aici hartia de secole.
In Amalfi nu exista obiective turistice de neratat, dar plimbarea pe strazi, fara o tinta anume, forfota din magazinele de suveniruri si pitorescul zonei sunt de ajuns pentru a ramane impresionat de acest colt de rai!

Harta Coasta Amalfi – obiective turistice:

Pe Coasta Amalfi nu am vazut sa fie plaje care sa ma atraga (cu nisip si intrare lina in apa), ci doar unele cu pietris, destul de inguste, dar zona este atat de frumoasa incat as petrece o vacanta de vara acolo doar vizitand statiunile si savurand imprejurimile, fara cel mai mic regret ca nu pot face baie in mare!  

Despre zona Campania am mai scris:


Ti-a fost util articolul? Atunci te rog sa imi lasi un comentariu mai jos.

Pentru mai multe sfaturi de calatorie poti urmari blogul pe Facebook si pe Pinterest!

Iar daca esti gata pentru urmatoarea vacanta, inscrie-te la newsletter pentru a primi si alte detalii interesante.

Bonus! 5% discount la tururile Another Milestone si un planificator de calatorii gratuit la inscriere.

3 comentarii la „8 Obiective turistice pe Coasta Amalfi + harta”

Comentariile sunt închise.