Verona

“Nu-i zid sa poata stanjeni iubirea” este cam singurul fragment pe care l-am pastrat intact in minte de cand am citit “Romeo si Julieta” lui Shakespeare. Si este rostit de Romeo sub balconul Julietei din Verona. Pe cand citeam imi si imaginam intreaga scena si, odata cu vizita ploioasa din Verona, am admirat “pe viu” balconul declaratiilor, putin diferit de cel din imaginatia mea.

Mi-am dorit sa vad casa Julietei din Verona abia dupa filmul “Letters to Juliet”. Filmul prezinta povestea de dragoste a doua cupluri, una implinindu-se dupa 50 de ani de la debutul ei si cealalta nascandu-se in goana prin Toscana dupa realizarea primeia. Este un film romantic, dar siropos si greu digerabil pentru cei care nu sunt amatori ai genului. Mie mi-a mers la suflet! Abia asteptam sa vad zidul in care cei dezamagiti in dragoste isi infig biletelele catre Julieta.

Ajunsi acolo insa, realitatea fuse dezamagitoare! Ne-am strecurat cu greu prin multimea care bloca gangul de intrare pentru a ajunge in curtea interioara, asa ca biletele abia le-am zarit printre crapaturile dintre caramizi. Am zarit in schimb un perete plin cu gume mestecate pe care erau scrise mesaje de amor. Nu chiar ideea mea de romantism…

In curtea interioara oamenii se imbulzeau fie sa urce in balcon si sa-si faca o poza acolo, fie sa mangaie sanul Julietei pentru noroc in dragoste. Julieta statea cuminte intr-un colt, cu un san intunecat si altul lucios de cate maini il atinsesera.

In balconul Julietei din Verona nu am urcat pentru ca imaginea pe care o asociam eu cu acest loc, o fata diafana care asculta soaptele iubitului ei, nu se potrivea deloc cu ce vedeam acolo – o mare de oameni uzi, infofoliti si aparand cu un ranjet multumit la fereastra. Nu am vrut sa contribui la acest dezastru.

In Verona am nimerit din intamplare cand escala noastra la Milano s-a transformat intr-un zbor de seara din orasul Julietei. Asa ca am luat trenul din Bergamo si dupa 2 ore coboram in gara fara sa avem vreo ideea despre ce este de vazut in Verona.

Vremea ajuta mult in impresia pe care o lasa un oras asupra vizitatorilor. Verona nu a beneficiat deloc de sprijinul vremii: am ajuns aici intr-o zi friguroasa de ianuarie uratita de o ploaie mocaneasca, deasa, care te uda pana la piele. Din gara am luat autobuzul si ne-am oprit intamplator aproape de Porta della Bra, locul de acces spre centrul vechi.

La cativa metri de ea am gasit piazza cu casele colorate ce marginesc unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Verona: Arena. Arena, un amfiteatru roman conservat excelent, este gazda primitoare a numeroase spectacole de muzica datorita acusticii sale. Dupa o scurta oprire in fata amfiteatrului si cateva poze miscate si plouate am continuat plimbarea pe strada lor de cumparaturi, Via Manzzini. 

Urmand indicatoarele spre celebra casa a Julietei am ajuns in Piazza delle Erbe. Citisem despre terasele de pe marginea ei si tarabele cu suveniruri din centru, dar n-am gasit nimic din toate acestea. Tot ploaia a fost de vina si poate faptul ca era duminica.

Am gasit in schimb acolo Torre dei Lamberti, un turn-clopotnita ce domina intreaga piata. Si pentru ca era vorba de priveliste la inaltime nu am putut sa nu profitam de ocazie. Am platit biletul si am urcat pentru a vedea toate acoperisurile ude. Nu ne mai saturam de ele si le priveam fermecati de sus cand clopotul ce anunta ora fixa ne-a trezit brusc din visare, zguduidu-ne auzul. Am inteles repede ca acesta era semnalul de plecare si am pornit pe scari in jos. Ultima oprire a fost la Casa Julietei. Nu am reusit sa vedem decat cele mai cunoscute obiective turistice in Verona, dar am vazut destul cat sa imi doresc mai mult. Nu stiu daca mi-a placut atmosfera orasului, cladirile vechi sau povestea celebrului cuplu pe care o simteam traita la fiecare colt de strada, dar Verona are un ceva pentru care sigur ma voi intoarce aici.

Harta cu obiective turistice din Verona: