fbpx
Balconul Julietei din Verona

Dezamagire sub balconul Julietei din Verona

„Nu-i zid sa poata stanjeni iubirea” este cam singurul fragment pe care l-am pastrat intact in minte de cand am citit „Romeo si Julieta” lui Shakespeare.
 
Si este rostit de Romeo sub balconul Julietei din Verona. Cand citeam „Romeo si Julieta”,  scena balconului mi se contura clar in imaginatie, fiind si cea mai cunoscuta scena a piesei de teatru. 
 
Asa ca odata cu vizita ploioasa din Verona, am vrut sa admir “pe viu” balconul Romeo si Julieta, care s-a doverit putin diferit de cel din imaginatia mea.
 
Mi-am dorit sa vad casa Julietei din Verona abia dupa filmul „Letters to Juliet”. Filmul prezinta povestea de dragoste a doua cupluri, una implinindu-se dupa 50 de ani de la debutul ei si cealalta nascandu-se in goana prin Toscana dupa realizarea primeia.
 
Este un film romantic, dar siropos si greu digerabil pentru cei care nu sunt amatori ai genului. Mie mi-a mers la suflet! Abia asteptam sa vad zidul in care cei dezamagiti in dragoste isi infig biletelele catre Julieta.
 

Sub balconul Julietei din Verona

Fiindca eram deja in Verona nu puteam rata o vizita la casa Capuletilor, familia Julietei.
 
Intrarea in curte de unde poti vedea balconul este gratuita, dar daca vrei sa intri si in casa se plateste bilet. Mai multe detalii poti citi aici.
 
Ajunsi acolo insa, realitatea fuse dezamagitoare! Ne-am strecurat cu greu prin multimea care bloca gangul de intrare pentru a ajunge in curtea interioara, asa ca biletele abia le-am zarit printre crapaturile dintre caramizi.
 
Am zarit in schimb un perete plin cu gume mestecate pe care erau scrise mesaje de amor. Nu chiar ideea mea de romantism…
In curtea interioara oamenii se imbulzeau fie sa urce in balcon si sa-si faca o poza acolo, fie sa mangaie sanul Julietei pentru noroc in dragoste. Julieta statea cuminte intr-un colt, cu un san intunecat si altul lucios de cate maini il atinsesera.
In balconul Julietei din Verona nu am urcat pentru ca imaginea pe care o asociam eu cu acest loc, o fata diafana care asculta soaptele iubitului ei, nu se potrivea deloc cu ce vedeam acolo – o mare de oameni uzi, infofoliti si aparand cu un ranjet multumit la fereastra. Nu am vrut sa contribui la acest dezastru.
 
Peretele cu guma, balconul supra aglomerat, multimea de turisti nerabdatori si peste toate ploaia nu au ridicat casa Julietei la inaltimea asteptarilor mele. Data viitoare in Verona voi reveni aici si sper sa gasesc o curte mai linistita, un balcon mai gol, o vreme mai primitoare si o Julieta mai putin asaltata.

Ti-a fost util articolul? Atunci te rog sa imi lasi un comentariu mai jos.

Pentru mai multe sfaturi de calatorie poti urmari blogul pe Facebook si pe Pinterest!

Iar daca esti gata pentru urmatoarea vacanta, inscrie-te la newsletter pentru a primi si alte detalii interesante.

Bonus! 5% discount la tururile Another Milestone si un planificator de calatorii gratuit la inscriere.