O vizita in capitala Moldovei este imposibil sa nu includa si cateva manastiri si biserici din Iasi. Cu arhitecturi si istorii diferite, nu te poti plictisi chiar daca vei lua la rand cele mai cunoscute biserici din Iasi. Iata la care ne-am oprit noi.
Manastiri si biserici din Iasi
-
Manastirea Golia
Prima biserica la care am ajuns in Iasi a fost Golia, manastirea care l-a adapostit pe Creanga in perioada cat a fost diacon. Ni s-au parut interesante zidurile ei, cu bastioane in colturi, si turnul-clopotnita in care ne-am si urcat pentru a vedea Iasi-ul de sus.
Curtea Manastirii Golia din Iasi este incadrata de ziduri inalte de piatra si de bastioane in colturi. Ea gazduieste biserica manastirii, turnul clopotnita si casa in care a locuit Ion Creanga cat era diacon. A treia surpriza placuta a fost ghidul pe care l-am intalnit aici: un student la doctoratul de Istorie, pasionat de ceea ce face si care ne-a dat o multime de informatii, ducandu-ne in casa muzeu dedicata lui Creanga, intr-unul din bastioane, in turnul clopotnita (pentru a vedea Iasi-ul de sus) si in biserica. Tot ghidul ne-a povestit cum Creanga a locuit aici cu prima lui sotie si baietelul lor, sotie care l-a parasit dupa ce si-a gasit pe altcineva. Dupa despartirea de ea, Creanga a renuntat la haina de preot si s-a mutat in Ticau, in bojdeuca. -
Biserica Barboi
Dupa Golia am fost in apropiere, la biserica Barboi, care mai este cunoscuta drept biserica Sfintii Petru si Pavel. Si ea este imprejmuita de un zid de piatra mult mai jos insa fata de cel al manastirii Golia si are la intrare turnul-clopotnita. Detalii despre ea poti gasi aici.
-
Sinagoga Mare
Mergand pe jos de la biserica Barboi, am ajuns la Sinagoga Mare. Chiar daca nu are de-a face cu ortodoxia, este tot lacas de cult. Citisem ca merita vizitata, dar noi am gasit-o in renovare si, de aceea, inchisa.
-
Manastirea Cetatuia din Iasi
Ne-am indreptat apoi spre marginea orasului, pe unul din dealurile dimprejur, spre manastirea Cetatuia. Drumul pana la ea urca printre plantatii de vie, deci toamna cred ca este o incantare! Manastirea aduce cu o cetate, de unde si numele ei, fiind imprejmuita de ziduri grele de piatra si turnuri de aparare. Biserica se afla in mijlocul unei gradini largi si ingrijite. Desi destul de departe de oras, erau destui oameni in vizita aici.
-
Catedrala Mitropolitana din Iasi
Intorsi in centru si plimbandu-ne pe strada pietonala am ajuns si la Catedrala Mitropolitana, asemanatoare cu o catedrala catolica din Vest ca marime. Aici sunt adapostite moastele Sfintei Paraschiva, cea care atrage atatea sute de oameni in fiecare an. Nu era vreo zi de sarbatoare si coada celor care asteptau sa se inchine tot avea vreo 20 de metri.
-
Biserica Sfintii Trei ierarhi din Iasi
Ultima biserica la care ne-am oprit, tot de pe strada pietonala, este biserica Sfintii Trei Ierarhi. Nu am intrat in ea, dar i-am dat ocol admirandu-i ornamentele bogate si totusi subtile.
Nu aveam in plan sa vizitez toate aceste biserici din Iasi. Nici nu stiam pana sa ajung acolo ca sunt atatea si atat de diferite intre ele. Din fericire, am avut timp sa le includem in program si ne-am decis sa mergem pe recomandarea cunoscatorilor. Bine am facut, pentru ca bisericile duc in spate multa istorie si pot fi atractii turistice si pentru persoanele mai putin religioase!
Mai departe poti citi si despre alte locuri din Iasi sau din imprejurimi: