Desi mult mai salbatic decat Kassandra, am descoperit mai multe atractii turistice in Sithonia, care are parca mai multe de oferit. Mi s-a parut extraordinar aici. Daca ajungi in zona iata cateva puncte de interes:
Drumul
Una dintre principalele obiective turistice in Sithonia mi s-a parut drumul care inconjoara bratul. Este un drum ingust, cu asfalt foarte bun, care oferta niste privelisti pe care le-am mai vazut doar in filme. Uneori mult mai sus decat marea, ne-a lasat sa admiram albastrul infinit al peisajului, linia orizontului care despartea cerul de mare devenind aproape invizibila.
Dupa ce am trecut de capatul Sithoniei si am inceput sa venim spre nord, muntele Athos ne-a insotit permanent, dominand peisajul.
Spectaculoase mi s-au mai parut plajele micute pe care uneori le puteam vedea din sosea, iar alteori doar le ghiceam in spatele palcurilor de copaci dupa care se ascundeau.
Neos Marmaras
Neos Marmaras, una dintre cele mai mari statiuni din Sithonia se afla in partea vestica a bratului. Statiunea seamana cu cele de pe bratul Kassandra, este aranjata, are taverne si multe magazine cu suveniruri, dar respecta si specificul Sithoniei: cocheta si nu atat de aglomerata.
Ne-am plimbat putin pe strazile inguste si am mai stat in port. Am nimerit chiar la ora pranzului, iar caldura torida nu ne-a permis sa exploram prea mult zona. Nu stiu daca Neos Marmaras are plaja si nici nu m-a interesat dupa toate bijuteriile de plaje vazute pana in statiune.
Parthenonas
Din Neos Marmaras am urmat indicatoarele, urcand in munte, pana in Parthenonas. Parthenonas este un sat traditional grecesc foarte vechi, un fel de muzeu al satului locuit, la o distanta de doar 5 km de Neos Marmaras. Casele de piatra sunt construite in trepte pe deal, dar foarte bine pastrate. Pe drumul pana aici ne-am oprit pentru a admira privelistea.
Ni s-a recomandat sa mancam la taverna Paul in Parthenonas. Pana in sat taverna este foarte bine semnalizata; cred ca din 2 in 2 stalpi era cate o pancarda care o mentiona. In sat insa ne-am tot invartit fara a mai gasi vreun indicator care sa ne indrume spre ea. La ora la care am ajuns noi locul parea pustiu asa ca nici nu am avut pe cine sa intrebam. Am plecat mai departe flamanzi si nu prea impresionati avand in vedere ca nu am intalnit tipenie de om.
Porto Carras
Porto Carras este o statiune privata, aflata in partea sud-vestica a Sithoniei. Cineva cu multi bani a cumparat terenul, a amenajat statiunea si acum toti vizitatorii platesc o taxa pentru a intra aici. Am zis sa vedem si noi cum arata o statiune de lux, asa ca, dupa ce am platit taxa, am inceput sa exploram zona.
Statiunea are mai multe hoteluri gigant, terenuri de golf si de alte sporturi, un port pentru iahturi si cea mai amenajata plaja din cate am vazut in Grecia pana acum. Merita o vizita, dar atat.
Daca m-as mai intoarce vreodata pe Sithonia nu as mai intra in Porto Carras. Parca nici nu este locul ei aici, pe Sithonia, printre plajele salbatice si uitate de lume. Din tot ce este de vazut in Sithonia, Porto Carras este parca din alt film.
Ormos Panagias
Ormos Panagias, localitate aflata pe partea nord-estica a Sithoniei, este cunoscuta pentru portul ei din care pleaca vasele in croaziere spre muntele Athos. Cam toti turistii din Halkidiki ajung macar o data aici pentru croaziera. In afara de port nici noi nu am vizitat alte parti ale statiunii.
Harta obiective turistice in Sithonia, Halkidiki:
View Plaje si atractii in Halkidiki in a larger map
Foarte fain acest blog.
Multumesc, Petre!
Pentru bilete de avion ieftine incercati site-ul http://www.flysky.ro si veti gasi cele mai mici preturi de pe piata!
Buna, Angelica!
Multumesc pentru sugestie. Tu l-ai folosit vreodata? Eu i-am dat o cautare pentru Malaga, dar lucreaza de 10 minute si nu a gasit nimic:(.