Andaluzia: Spectacol de flamenco in Sevilia

Odata ajuns  aici este musai (must pentru cei care prefera varianta englezita) sa vezi un spectacol de flamenco in Sevilia. Aici, flamenco este acasa la el si sa-l ratezi este ca si cum te-ai duce la Roma fara sa vezi Colloseumul sau la Praga fara sa bei bere. Am gasit de acasa mai multe spectacole la care puteai rezerva bilete, dar pana la urma ne-am gandit sa vedem ce este la fata locului.

Fata care ne-a dat cheile apartamentului in care am stat in Sevilia ne-a recomandat un bar cunoscut pentru spectacolul de flamenco in Sevilia: La Carboneria. I-am urmat sfatul si pe seara ne-am grabit spre el, dupa mai multe indrumari cerute trecatorilor. L-am gasit pe o straduta pustie, destul de slab semnalizat si cu o intrare neprimitoare.
Am intrat totusi (fara sa platim ceva), ca inauntru sa gasim niste mese de o culoare indoielnica, neacoperite si banci in loc de scaune. Localul era aproape gol asa ca ne-am asezat la o masa cat mai apropiata de scena si ne-am comandat ceva de baut asteptand putin nerabdatori, putini sceptici sa inceapa spectacolul. Pana la ora de incepere deja erau toate mesele pline si mai multe persoane stateau in picioare pe langa – semn bun!
Pe scena au urcat un domn cu chitara, un domn morenito cu fata clasica de spaniol si o doamna in costum de flamenco, toti avand peste 40 de ani. De la primul acord de chitara am intrat parca in transa. Domnul creol a inceput sa cante din voce, fara microfon, batand din palme in acelasi timp pentru a tine ritmul chitarii. Doamna s-a ridicat la un moment dat si a inceput sa danseze, la inceput lent, apoi marind ritmul treptat pana cand isi misca piciorele atat de repede cum nu credeam ca este posibil. Impletirea de voce grava, ritmuri pasionale de chitara si dans alert ne-au hipnotizat pana la finalul spectacolului. Si nu numai pe noi. Toti spectatorii erau cu ochii atintiti pe scena, cu respiratia taiata si pielea de gaina. Fiecare cantec se finaliza cu un „Ole!” si un ropot furtunos de aplauze, insotite de tot felul de exclamatii de incantare.
Nici nu ne-am dat seama cand au pus punct. La ultimul „Ole!” parca eram treziti din somn si nu intelegeam cum un spectacol te poate aduce intr-o asa stare de visare si de plenitudine sufleteasca. Nici n-am mai incercat sa inteleg, eram doar bucuroasa ca traisem asta.

Prietena mea a spus cu voce tare ce ne trecea tuturor prin minte: „Dupa acest spectacol de flamenco in Sevilia, stacheta vacantelor tocmai a fost ridicata foarte sus.” Intr-adevar, facusem si vazusem atatea lucruri in Andaluzia pana la acel moment, ca urmatoarele vacante vor avea mult de lucru ca sa ne lase o impresie mai puternica decat aceasta. Si nu stiam ca Andaluzia tot mai avea cu ce sa ne surprinda…