fbpx
Acvariul din Sevilia

Andaluzia: La acvariul din Sevilia

Gazda noastra ne recomandase spectacolul de flamenco din localul „La Carboneria” care ne-a incantat pe toti, asa ca am decis sa tinem cont si de a doua ei recomandare: acvariul din Sevilia. Eu nu sunt mare amatoare de pesti, dar cum suntem doi hoinari care strabatem lumea si unul dintre ei este super pasionat de vietatile de apa, ne-am decis sa ne oprim si aici, chiar daca timpul era scurt. Le vazusem pana la acesta pe cele din Constanta si Tulcea. Dupa acesta am inceput sa nu ratam niciunul.
Asa ca dupa vizita la Plaza de los torros, ne-am indreptat agale spre acvariul din Sevilia. Am platit cei 15 euro de persoana intrarea si am inceput sa exploram cele 3 niveluri ale cladirii, cu acvarii de diverse marimi pentru diverse vietati. Am admirat pe rand stele de mare, pesti de apa dulce si sarata, caracatite si caluti de mare.

Atractia principala este insa acvariul central care se poate vedea de la toate etajele: la parter, doar printr-un hublou, la etajul -1 printr-un geam mare prin fata caruia rechinii trec nestingheriti ca sa fie admirati si la -2 pe deasupra capului, din tunelul de sticla ce trece pe dedesubt. Senzatiile tari le-am trait la -1, in fata geamului mai inalt ca mine prin care am vazut rechinul trecand la 20 cm de mine. I-am studiat atenta dintii ascutiti, aripiorele puternice si corpul masiv care plutea lin. Ramasesem fascinata!

Nu sunt eu mare fana a animalelor inchise pentru a fi studiate sa admirate de om, dar de la acvariul din Sevilia am plecat incantata! Era prima data cand vedeam un rechin atat de mare innotand atat de aproape de mine! Nu este o senzatie pe care sa-mi doresc sa o experimentez din nou, dar a fost ceva uau sa fiu fata in fata cu asa un animal!